ADEVĂRUL DESPRE PUNCTUL C. 2, kettő, two

一个小杉树的故事.
POVESTE CU BRĂDUȚI

PUȘCHEA PE LIMBĂ!

Previously on: Unde am făcut cunoștință cu Xiao și Shi, două chinezoaice aflate la muncă în Europa.

Și taman când începuse să-i zică Xiao lui Shi despre Nai și Chun, două amice de-ale lor, cumnate între ele, de la curbura Tibetului…

- Xiao, Xiao, stai, fa, un pic, zise Shi care este, să nu uităm, din sud-vestul Chinei.

- 你想要什么? Și vreai, uăi? a răspuns Xiao care, desigur, vine din estul țării ricșei.

- Te uitași la ăia de vin încoa’… nu-s de peste gârlă?

- Cari gârlî, pacátili mieli ? Amuru’, Ussuri? se minună Xiao.

- Bre, ce amor cu rușii!?

- Păi ce? Îs koreeni?

- Nu, japonezi! zise Shi.

- Îu…

- Îhî.

- Undi dreacu, Duamni apârî și păziești, ai văzut, tălică, japoneji în Europa? Xiao, ofcors.

- Am văzut eu unii, zice Shi.

- Da!?

- 他们正在寻找数独/ Căutau sudoku!

- ‘ai di pâlâmî… zise, perplexă, Xiao.

Paranteză. Google.translate a zis că dă unfriend, block la acronime.

- Parol. Da’ vroiau… ptiu, ptiu, ptiu! cu factură!

Shi, ofcors, a zis asta.

- Japonezi mocofani, eram precisă, conchide Xiao.

O altă paranteză necesară. Japonezii zic R în loc de L iar chinezii… invers! Chinezii învață la școală “Ladu nu putea să zică: lâu, lățușcă, lămulică”.

Revenons à nos moutons, asta… standul nostru.

- 看看那些西装/ Uite-i p’ăia la costum, zise Shi.

Se uită Xiao…

- N-or fi tatári din Dobrojea? zice ea.

- Ce e, fată, ăia? o întreabă Shi.

- Un fiel di monguoli.

- Tu știi pe mongolește!?

- Știu un fleoșc.

- Eu rup un pic de vietnameză.

- Da? Eu doar oleacî di koreianî.

- A… ești, ca cum ar veni…

- Exact, ca din Botșăni.

- Asta e pe lângă Beijing?

- Ei, draci… Mai sus di Vaslui.

- A… le mai confunz și io, lămuri Shi.

- Da’ eu… Uluși cu bulbuși, tie culși cu Tiecuși!

- Lasă, tu, Xiao, româneasca. Auzi…

- Ă…?

- La costum… N-or fi de la 财务警卫/ Garda financiară? se îngrijoră Shi.

- Pușchea pe limbă!

- Doar n-oi fi cobe…

- Ce zi e azi? întrebă Xiao.

- Marți.

- Păi e harți. Nu e Garda!

- Ce bălmăjești, tu, bre!? se miră Shi.

- Rar vine când e marți.

- Zău?

- Iar când îi harți, nișiodatî!

- Slavă ție și binecuvântat fie numele tău, Confucius!

În timp ce aveau ele schimbul ăsta dibaci de replici, un mic grup de japonezi, câțiva bărbați, dar și o doamnă cu ochi oblici, însoțiți de 2-3 români, (toți la costum, bărbații, doamna nu) s-a apropiat de standul lor. Unu dintre băștinași vorbea prin stație:

- Stejaru’, Stejaru’! Recepție!

Un pârâit discret răspunse din agregat.

- Stejaru’, Stejaru’! Sunt eu, Acacia!

- A… ce? susură din aparat un glas nervos.

- Salcâmu’, boule!

- ‘te-n cur pe mă-ta cu latineasca ta, Vasile! se auzi slab, printre hârâiturile stației.

- Tu, Xiao, zice Shi, a băgat costume Armani la noi, în Europa?

- Zici de ăștia de vin încoa’?

- Nu, de cuscra din Macao.

- Le-or fi luat de la Dragonul Roșu.

Când să răspundă Shi, auziră o voce pițigăiată.

- Ambreiaj de Tico aveți?

- Koreeni, pupa-i-aș, se gândi Xiao uimită, în cantoneză, ofcors, după ce se uită la client.

Sau… Mandarină, bre? Ăștia vorbesc cu citrice!?
Passons.

- Să te văz acuma, îi zise Shi.

- Uite-mă colea, chioar-o*! i-o întoarse Xiao care nu uitase cum o alintase Shi cu ‘tâmpit-o*’.

- Ce e, bre, cu voi, p’aci? întrebă veselă Xiao, în koreenește.

- 우리는 클러치를 찾고 있습니다 / Căutăm un ambreiaj, zice koreeanul.

Remarcați, ofcors, că koreenii vorbesc cu altfel de brăduți. Molizi!?

- Di cari, uăi?

- De Tico.

*N-ați uitat, desigur, de vocativul feminin singular, specific chinezesc, cu cratimă.

E cu va urma, va înfrânge…