Părerea lui Manole

”Uite, mamă, vine rata,  Vine cu prostu’ de tata” E seară, e-o vreme tâmpită cu spume și, cum e și normal, aș zice, mă grăbesc. C-așa-i stă bine gospodarului: să plece târziu. Ies la stația de autobuz… - Zbâââr! Autobuzul meu… ia-l de unde nu-i! A plecat fără mine, fără ocne și saline. Mă uit pe o drăcie de aplicație cu orarul mașinilor… 302, canci! 438, ciuciu ! 439...nexam! în următorul sfert de oră. - Ghii, Batore ! Merg pe jos pân’ la Cora, decât doo stății, 1 km și ceva, noroc că rucsacul era greu, tre’ să iau ceva până la Apaca și, cu ochii pe telefon, mă urc în… vroiam să iau troleul, mă urc în ceva cu roți. Mă așez ca boierii pe jilț, cu ochii tot pe telefon, citeam ceva… Nu’ș cum de trag cu coada ochiului pe geam… - Când plm au făcut ăștia benzinăria asta pe dreapta? Ar fi trebuit să fie pe stânga. - Wtf, uăi!? Mă uit mai bine primprejur*… - Ăsta nu e troleu, mânca-ț’aș! Ce dreacu’ oi fi luat? Că de la Cora aia sunt autobuze și spre Clinceni, v

REBUS Văz într-o zi, pe măreața tarla numită Fb, la o postare a cuiva, un comentariu mortal. M-a lăsat mască, bouche bée. Genial, vere! Citez: - Ai de plm. Exact așa: ai! Nici cu vai, nici cu ‘ai. Pfuai… vorbele de genul ăsta, bine puse în context, îți luminează fața, îți fac ziua suportabilă. Zâââmbești ca bou’. Mno, zic, ia să urmărim noi ce și cum. Cin’ să fie, cin’ să fie… Alina Nedelea! Și, tiptil - tiptil, încep să aflu diverse: actriță, frumoaaasă, cu nește ochi albaștri, bre… Dac-aveți dujmani, trimiteți-i o poză! Sigur îi deoache! A scris și o carte tare interesantă, are o fetiță dulcică foc, e stabilită în Italia… Găsesc și cartea, ceva cu câini mici, o răsfoiesc rapid, hai să o cumpăr, zic. Și, ajuns acasă, ce să vezi și să nu crezi… nimic despre câinii - câini! M-am prins eu cum e cu titlul, cu “Șoseaua Cățelu 42”, dar mă gândeam că o fi un fel de pseudo-oximoron, cu șoseaua care e ceva mare, nu ca strada, dar nici ca autostrada, și cățelul care e ceva tot între,

一个小杉树的故事. POVESTE CU BRĂDUȚI PUȘCHEA PE LIMBĂ! Previously on: Unde am făcut cunoștință cu Xiao și Shi, două chinezoaice aflate la muncă în Europa. Și taman când începuse să-i zică Xiao lui Shi despre Nai și Chun, două amice de-ale lor, cumnate între ele, de la curbura Tibetului… - Xiao, Xiao, stai, fa, un pic, zise Shi care este, să nu uităm, din sud-vestul Chinei. - 你想要什么? Și vreai, uăi? a răspuns Xiao care, desigur, vine din estul țării ricșei. - Te uitași la ăia de vin încoa’… nu-s de peste gârlă? - Cari gârlî, pacátili mieli ? Amuru’, Ussuri? se minună Xiao. - Bre, ce amor cu rușii!? - Păi ce? Îs koreeni? - Nu, japonezi! zise Shi. - Îu… - Îhî. - Undi dreacu, Duamni apârî și păziești, ai văzut, tălică, japoneji în Europa? Xiao, ofcors. - Am văzut eu unii, zice Shi. - Da!? - 他们正在寻找数独/ Căutau sudoku! - ‘ai di pâlâmî… zise, perplexă, Xiao. Paranteză. Google.translate a zis că dă unfriend, block la acronime. - Parol. Da’ vroiau… ptiu, ptiu,

一个小杉树的故事. POVESTE CU BRĂDUȚI VOCATIV FEMININ SINGULAR - Sunt în Europa, își zise fata, parcă nevenindu-i să creadă. Doamne, că mare e puterea brâului, iată cum ajungi să-ți vezi visul cu ochii! Aș pupa pământul ăsta sfânt de n-ar fi atâtea betoane. E minunat aici! Am văzut niște pisici frumoase… și niște căței… - 把商品放在desc上，你这个笨蛋/ Bǎ shāngpǐn fàng zài desc shàng, nǐ zhège bèndàn! Scoate marfa pe tejghea, tâmpit-o*! - Cum, cum? - O să ajungi ca pruastili ălea din Șanghai de nimeriră la Dragonu’ Roșu. Nedumerită, Zhang Xiaoming, o să-i zicem pe scurt doar Xiao, după prenumele din pașaport, își ridică sfioasă privirea spre Rui Shihai, numită în continuare numai Shi. - Tu, Shi, n-ai nește facturi? Bine, nu i-a zis chiar așa că vorbeau în mandarină. Sau cantoneză? - 士, 你有没有发票? Shi, nǐ yǒu méiyǒu fāpiào? a întrebat Xiao. -  让我在我的贫穷 ! Ràng wǒ zài wǒ de pínqióng! răspunse nervos Shi. Adică “lasă-mă-n sărăcie”, că așa zic ei la “ ‘te’n zbang cu facturile tale”.

TWO TEAS - Scoal’, mă! - Băi, Nilă-m’! Nilă sări speriat de șoapta tainică și cu ochii holbați gângavi: - Ce e, bă? Apoi, recunoscându-l pe tatăl său, mugi chinuit că l-a smuls din odihna în care zăcea: - Ce s-a întâmplat, mă? Ce-ai cu mine? - Hai încoace! - Unde? Ce s-a întâmplat? - Nu s-a întâmplat nimic, n-auzi, surdule! Scoală-te încet și hai încoace! porunci Moromete cu același glas. Cam așa și eu, ca-n Moromeții. Numa’ că n-am mugit, oricum, nu a zis nimeni de muget. - Scoal’, mă! Asta da, s-a zis. - Ă… Care ești, bre, la 6 dimineața? My best friend, RIP, la capul patului. Wtf… - Ce vrei, bre, ce e cu tine aici? - Hai să mergem! Unde, vere!? Eram total buimac.Ce-o mai vrea și ăsta? - Hai că mergem! A… Ne înscriseserăm, în clasa a XI-a, pentru o tabără la munte, în Bucegi, la Padina. Era chiar înainte de Paști, dar, ghinion de neșansă, se anulase. Dăduserăm și banii, dar pentru că fuseseră prea puțini înscriși… - Și de ce n-ai dat și tu telefon?