Adevărul despre punctul D. 1, egy, one

DECÆBAL CĂTRÆ BOBOR


Acțiunea se petrece în era noastră, într-o marți pe seară mai precis, ca să contextualizăm.
Lady Do, asta..., Baba Dochia, conform tradiției strămoșești (sau străbăbești?), ofcors, lega de ulucile de corcoduș sau sequoia, șfara cu motocei, de crăpau barza, mânzul și viezurele jucându-se cu dânșii. Dacii și amicii lor costoboci se întâlneau, tot conform datinii, în fiecare vineri seara la vecernie cu geții, cinstindu-se cu tradiționala pálinka, asta… Πeψi, Piepsi, uăi! și, toastând cu bărdacele tăria de pufoaică, că tăiase Burebista viile, se salutau cu vorbe misterioase:
- Avæ, Cezar!
- Szervusz, Pișto!
Mișto, nu? Burebiștii vorbeau cu bræ, costobocii, plc, cu cræ, dacii cu dræ, geții cu græ…
- De aici vine strămoșescul ‘bre’!

Agatârșii, pla, care erau cam în dezacord cu ăștia, ziceau ca începătorii:
- Aræ.
Fiind și mai cuvioși, erau ocupați mai mereu cu parangheliile cu moaștele lui alde Zamolxe, iar pe dânșii nu-i prea băga nimeni în seamă, doar așa… Era chiar și o zicală, en vogue, în vogă, vogány, pe vremea aia:
- Mai dă-i în pzm lor de agatârși!
La care ei răspundeau, de obicei, cu:
- Oh, Deceneu! Oh, de ce ne umilesc?

Dămipix, Yatix, Lafix și Nampix, barzii oficiali, se întreceau în creații lirice săltărețe, mai ceva ca iezii, asta… aezii. Voilà un distih revoluționar, vizionar am putea zice acuma:
“Iată-l pe Apolodor
Fost, pe vremuri, călător.”
De un’ să bănuie ei că Apolodor era, de fapt, conform calificării, podar. Și mai cerea și un zlot la dus, și altul la întors. Și pe mândra. Pân-a pățit-o c-un vizigot care i-a dat-o pe blonda Siegfried. Sau pe Hans, na, plv.

Gerula și Bastus repetau întruna un reality - șhow de succes:
- Spune, Bastus, spune! era replica lui Gærula. Unica.
Bræ, da’ corect nu ar fi fost Bastusæ!? Săracii de ei… nici vocativ nu aveau.
- În nemernicia mea, am mușcat mâna…
De câte ori ajungeau la faza cu mâna, se luau la harță:
- Cum mâna, uăi?
- Așa zice la scenariu.
- O ceafă, un mic, ce-are?
- Nu știu, întreabă-l pe Analfabetix, el îl făcu.
- Șaorma?
- Nem, nem.
- Bosomeg, răspunse nervos mister G. Măcar un dumicat de gyiroș…

Pendant ce temps, meantime, estimp, marele rege Decebal, neînțelegând prea bine care-i treaba cu sfânta slujbă de vineri seară, păgân, deh! bașca nepricepând ce ziceau ăștia, râcâia gardul, asta…, rezema ulucile…, ăăă… zi, bre! meterezele la Sarmisegetuza.
Și cum dădea el 2-3 mâini de glet la zidurile asta, își zise:
- Ia să văd io ce mai fuck supușii mei!

Și, nici una, nici două, își pune mâna streașină la ochi și se uită vulturește prin țară.
La miazăzi, unii frecau menta, asta..., ridichea…, puneau prazul. Frecáră, puseră, ca să fim în acord cu acele vremuri necomplicate, cu acel timp perfect simplu, doar-doar or nimeri elixirul magic dar… ciuciu zaibăr!

Tare nemulțumit de cele văzute, îl colindă un gând ritmat:
“Hai la Sarmisegetuza
 Ca să vă arăt meduza!”
Sau ventuza? Ă… ce ziceam că făcea?

La răsărit, harnici cetățeni sugeau de zor la… nemaiavând podgorii, pe motiv de Butebista, puneau și ei la fermentat, ca săracii, ca amărăștenii de comati ce erau, care ce găsea: o pufoaică, o mesadă sau un preș. La mare căutare, în special la Pașcanidava et Tecucidava, era macatul cu “Răpirea din Vasluidava”. Doar baștanii puneau cușmele de pileati et băștile de tarabostes. Mai va, am zice, pân’ să pupe tandru un alambic.
- Se pregătesc de moaște, desigur, se liniști mărețul rege.

- Se pregătesc un fleoșc! îi răspunse marele preot.
I-auzi!? Dar cu ce s-or abțigui? se gândi craiul.
- Cotnari?
- Cuot n-ari, Măria Ta. E ciungi.
Îu, îu, își zise vodă.
- N-ai văzutără Columna cu Ciubotărașu? îl întrebă marele preot, originar din Giurgiudava sau Vlașcadava, sursele nu sunt prea clare.
- Păi nu zicea de apeducte?
- Ei, apeducte, pla… Ce, era beat?
- Odobești?
- O bele… asta… o… Panciu!
- Da’ cum plătesc? Că caiete n-are.
- Îi trece pe răboj.
Mda, l’intelligence dacque en action… very interesting.

Auzi, dom’ autor… Da’ père Goriot, ptiu… pușchea pe limbă! ta-su lu’ Decebal, per Scorillo, nu apare neam?
- Nț.

La apus… nimic! Doar o boare neobișnuită venea cătinel dintr-acolo, zăpăcindu-le cilii olfactivi.
- Kürtős, bre! se minunară într-un glas Străjer 1 și Străjer 2, aflați în post, de gardă la cetate.
- Băi, păcătoșilor, sunteți în post! le strigă marele preot.
Ăștia, săracii… mucles, deh.
- Așa e. Păcat că e de dulce, se gândi și király Decsebál.

Va urma.

Comments

Popular posts from this blog

ÁPOSZTOLORUM

ȚÍKLA

GAUDEAMUS. 2. Intermezzo cu bască